joi , 28 martie 2024

Comunicat – 23.11.2021 – Iași

Începând cu data de 30.11.2021, Serviciul Voluntar de Ambulanță prin intermediul Detașamentul de Prim Ajutor Premedical din cadrul Departamentului de Intervenție Rapidă Dezastre și Patrula Sanitară din cadrul Detașamentului de Operațiuni Speciale va activa în a sprijini Poliția Locală Iași, în desfășurarea misiunilor specifice de identificare și relocarea a persoanelor fără adăpost de pe raza Municipiului Iași.


Sunt anunțate temperaturi sub -5 grade pe timp de noapte, astfel au fost luate măsuri suplimentare pentru a proteja populația fără adăpost de pe raza Municipiului Iași.

Serviciul Voluntar de Ambulanță va acționa permanent cu două echipaje de prim ajutor premedical și un echipaj de Patrulă Sanitară pentru a efectua misiuni de identificare și relocare a persoanelor fără adăpost în colaborare integrată cu Poliția Locală Iași.

Persoanele Adulte Fără Adăpost vor fi evaluate primar la fața locului, ulterior echipajul SVA, împreună cu echipajul Poliției Locale Iași vor decide măsurile specifice care urmează a fi luate pentru a proteja viața omului fără adăpost.

Adăpostul Temporar de Noapte „Baia Publică” va funcționa la capacitate maximă pe interior, conform reglementărilor actuale privind protecția împotriva CoViD-19 și prevenirea îmbolnăvirii cu noul coronavirus.
Astfel, vor fi efectuate zilnic teste rapide Anti-Gen pe întreaga populație fără adăpost care se prezintă la Adăpostul de Noapte, însă nu și persoanelor care nu au părăsit adăpostul pe timp de zi.
Acestor persoane urmează să fie efectuate astfel de teste doar în caz de necesitate sau periodic conform dispozițiilor legale.

Pentru a respecta corespunzător aceste norme, au fost amplasate două containere tip locuință în curtea Băii Publice, fiecare cu o capacitate locativă de 8 locuri, astfel dispunem de 16 locuri în total pentru persoanele care au nevoie de izolare.

În interiorul Băii Publice avem 54 de locuri.

Pentru a acoperi toate costurile de funcționare privind identificarea și relocarea persoanelor fără adăpost, lunar sunt necesare fonduri în valoare totală de aproximativ 4000 de lei.
Estimăm că aceste servicii vor fi prestate aproximativ 5 luni, adică până la jumătatea lunii aprilie al anului 2022.

Persoanele care doresc să susțină această activitate, pot dona direct în contul deschis la Unicredit Bank România:

Beneficiar: Asociația Ambulanța.Life
Iban: RO07BACX0000001486541001
Banca Unicredit Bank Romania.

Prin Revolut la numărul de telefon: 0757 208 288

Prin PayPal la adresa bencheamariusgratian@gmail.com

Rugăm cetățenii care observă persoane fără adăpost, după ora 18:00, pe raza Municipiului Iași să sune la numărul de telefon 0232 232 099 sau la numărul unic de urgență 112.

Vă mulțumim pentru ajutor!

About PatrulaSanitara.Ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *