duminică , 6 octombrie 2024

Echipajele de intervenție SAJ și SMURD din Bistrița-Năsăud au asigurat nașterea în ambulanță a gemenilor, într-o intervenție de succes

În dimineața aceasta, echipajul BN-57-SAJ, alcătuit din as.pr. Mărioara Zăgrean și amb. Gheorghe Șorobetea, au desfășurat o intervenție deosebit de frumoasă, dar și extrem de complexă, la peste 50 km distanță de reședința de județ.

Dispeceratul Integrat Bistrița-Năsăud a coordonat echipajul de prim ajutor SMURD Lechința, condus de plt. adj. Rașca Teodor, plt. adj. Sabău Alexandru și sg. maj. Muntean Paul, pentru a prelua o tânără însărcinată de 24 de ani, mamă a cinci copii, dintr-o localitate de la granița dintre județele BN și MS.

În timpul transferului către Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, în ambulanța SMURD, tânăra mamă a adus pe lume doi gemeni sănătoși.

Asistentul medical, după ce a asistat la nașterea primului copil, a fost martorul sosirii celui de-al doilea copil, o fetiță sănătoasă, la doar 45 de minute distanță de la nașterea fratelui său.

Ambele nașteri au fost un succes, iar mama și copiii au fost predați cu succes echipei medicale de specialitate din Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița.

Echipajele de intervenție și personalul din Dispeceratul Integrat au primit felicitări pentru modul lor exemplar de gestionare a situației, demonstrând încă o dată profesionalismul și dedicarea în îndeplinirea misiunilor de urgență.

About PatrulaSanitara.Ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *