Raport lunar privind acțiunile de protejare a persoanelor fără adăpost de pe raza Municipiului Iași: 01.03.2022-31.03.2022
Serviciul Voluntar de Ambulanță începând cu data de 30.11.2021, prin intermediul Detașamentul de Prim Ajutor Premedical din cadrul Departamentului de Intervenție Rapidă Dezastre și Patrula Sanitară din cadrul Detașamentului de Operațiuni Speciale a venit în sprijinul Primăriei Municipiului Iași, Direcției de Asistență Socială Iași și Poliției Locale Iași, în desfășurarea misiunilor specifice de identificare și relocarea a persoanelor fără adăpost de pe raza Municipiului Iași, astfel în perioada 01.03.2022 – 31.03.2022, pe raza Municipiului Iași au fost efectuate următoarele acțiuni de protejare a persoanelor fără adăpost de pe raza Municipiului Iași:
- Serviciul Voluntar de Ambulanță:
- Patrula Sanitară a efectuat: 872 misiuni de identificare și relocare a persoanelor fără adăpost;
- Divizia Medicală, Divizia de Prim Ajutor Premedical și Divizia de Tineret a asigurat primul ajutor în limita competențelor legale de 386 ori.
- Divizia Medicală, Divizia de Prim Ajutor Premedical și Divizia de Tineret a asigurat pe timp de zi și pe timp de noapte măsurile necesare pentru suplimentarea personalului la Adăpostul de Noapte Temporar Persoane Fără Adăpost ”Baia Publică”;
- Divizia Medicală sub stricta supraveghere a specialiștilor din cadrul D.A.S. Iași, a efectuat 431 teste Anti-Gen pentru depistarea virusului Sars-Cov-2, din care 0 au fost pozitive.
- Primăria Municipiului Iași, prin Direcția de Asistență Socială, în perioada 01 – 31 martie 2022, a întreprins pe timp de zi următoarele acțiuni și intervenții sociale:
- Servicii de asistență psiho-sociale:
- 01.03.2022-26.03.2022, au fost realizate 21 de anchete sociale;
- 01.03.2022-26.03.2022, au fost elaborate 21 de planuri individualizate de servicii;
- 3 persoane fără adăpost au fost sprijinite în vederea obținerii cărților provizorii de identitate;
- 4 persoane fără adăpost au fost sprijinite în vederea obținerii unui spațiu locative în regim gratuit;
- 4 persoane fără adăpost au fost sprijinite în vederea obținerii unui spațiu locativ în regim de închiriere;
- 1 persoană fără adăpost a fost sprijinită în vederea integrării în familia de origine.
- Distribuire hrană caldă/rece, ceai, prin Cantina socială:
- 07.03.2022, distribuirea hranei calde, unui număr de 44 beneficiari;
- 10.03.2022, distribuirea hranei calde, unui număr de 50 beneficiari;
- 10.03.2022, distribuirea unui număr de 50 de gogogoși (mic dejun);
- 01.03.2022-15.03.2022, distribuirea ceaiului zilnic.
- Distribuire hrană caldă/rece/produse de panificație, fructe, prin Fundații/Societăți Comerciale/persoane fizice:
- 1/2/4/5/6/8/11/13/15/16/17/18.03.2022, distribuirea zilnic, a unui număr de 600 de sandviciuri, fructe, prin intermediul Fundației Emmaus;
- 9/12/14/15/16/19/20/22/23/24.03.2022, distribuirea unui număr de 515 porții de hrană caldă, prin intermediul Fundației Emmaus;
- 1/2/3/4.03.2022, distribuirea unui numar de 135 de portii de hrană caldă, prin intermediul Fundației Crestine Armata Salvării;
- 1.03.2022, distribuirea unui număr de 50 de porții hrană caldă prin intermediul persoanelor fizice.
- 19/22/23.03.2022, distribuirea unui număr de 126 de porții hrană rece prin intermediul persoanelor fizice.
- Acțiuni și intervenții:
- dezinsecție/deparazitare, igienizare, asigurare articole de îmbrăcăminte/încălțăminte pentru toți beneficiarii cazați în incinta Băii Populare;
- 01.03.2022-27.03.2022, igienizarea spațiilor locative zilnic;
- 01.03.2022-27.03.2022, distribuirea lenjeriilor zilnic.
- 07/14/21/28.03.2022, igienizarea lenjerii prin intermediul Armatei Salvării.
- Produse de igienă:
- distribuirea șamponului antiparazitar – 5 buc;
- distribuirea șamponului lichid – 6 buc;
- distribuirea bigurilor – 10 buc;
- spuma de barbierit – 1 buc.
- Materiale sanitare:
- măști protecție – 2 cutii;
- mănuși chirurgicale – 2 cutie ;
- combinezoane protecție – 6 buc;
- dezinfectant alcogel, 50ml -20 buc (Armata Salvării);
- dezinfectant alcogel, 500ml -10 buc (Armata Salvării).
- Poliția Locală Iași a asigurat 24/7 măsurile specifice de menținere a ordinii publice în zona adăpostului de Noapte Temporar Persoane Fără Adăpost ”Baia Publică”, astfel:
– a acționat pentru identificarea persoanelor fără adăpost și dirijarea acestora către locațiile destinate acestui grup țintă;
– a efectuat, la solicitarea personalului adăpostului, legitimarea, controlul corporal, al bagajelor și al încăperilor, în vederea stabilirii identității persoanele identificate ca persoane fără adăpost;
– a asigurat protecția personalului în aplicarea măsurilor specifice de asistență socială;
– au însoțit persoanele din aceasta categorie, aflate in dificultate, la Centrul de primire a persoanelor fără adăpost;
– asigură ordinea în cadrul centrului de tranzit deschis la Baia Populară. A aplicat un număr de 8 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991-R privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice unui număr de 8 persoane care au proferat injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenta personalului centrului de tranzit sau celorlalte persoane cazate în adăpost;
– o persoană a fost condusă la Institutul de Psihiatrie Socola Iași.
- Fundația Emmaus Iași:
- a asigurat haine și încălțăminte, de câte ori a fost nevoie;
- a asigurat în mod permanent hrană și fructe pentru toate persoanele fără adăpost internate în Adăpostul de Noapte Temporar Persoane Fără Adăpost ”Baia Publică”;
- a sprijinit 3 persoane în vederea obținerii cărților de identitate provizorii;
- Inițiativa civică condusă de către Irina Alexandra Felea a donat peste 50 de pachete de igienă personală destinate femeilor, care au conținut:
- absorbante;
- șervețele umede;
- șervețele uscate;
- Inițiativa civică condusă de către Larisa Butnariu a donat peste 300kg de haine, perne, încâlțâminte, mănuși de examinare, măști de protecție, dezinfectant de mâini, scutece pentru adulți, iaurt, cornuri, fructe și diverse sortimente de gustări dulci.
În perioada 01.03.2022 – 31.03.2022, la Adăpostul de Noapte ”Baia Publică” au fost internate, zilnic, în medie 37 de persoane, a căror stare de sănătate a fost monitorizat în mod permanent.
În total au fost efectuate 1469 de internări.
Reamintim faptul că Adăpostul de Noapte ”Baia Publică” primește persoane fără adăpost, în intervalul orar 18:00 – 02:00.
Persoanele internate, nu sunt obligate să părăsească locația după internare.
Persoanele internate la adăpostul de noapte ”Baia Publică” beneficiază de:
– 1 pat;
– lenjerie ;
– haine ;
– duș ;
– cel puțin o masă pe zi ;
– test covid-19 gratuit ;
– monitorizare stare de sănătate.
Având în vedere interesul scăzut pentru internarea în „Adăpostul Temporar de Noapte „Baia Publică” și creșterea temperaturilor, activitatea acestuia a încetat începând cu data de 01.04.2022, cazurile sociale mai grave au fost preluate de către Direcția de Asistență Socială Iași prin intermediul Centrului de Reintegrare Socială „C.A. Rosetti” Iași.
Serviciul Voluntar de Ambulanţă continuă activităţile de acordare a primului ajutor premedical persoanelor fără adăpost de pe raza Municipiului Iaşi, efectuând astfel de misiuni în colaborare cu Poliţia Locală Iaşi, Poliţia Transporturi Iaşi, ISUJ Iaşi, Jandarmeria Iaşi şi SAJ Iaşi.
Persoanele care doresc să susțină această activitate, pot dona direct în contul deschis la Unicredit Bank România:
Beneficiar: Asociația Ambulanța.Life
Iban: RO07BACX0000001486541001
Banca Unicredit Bank Romania.
Prin Revolut la numărul de telefon: 0757 208 288
Prin PayPal la adresa bencheamariusgratian@gmail.com
Rugăm cetățenii care observă persoane fără adăpost, după ora 18:00, pe raza Municipiului Iași să sune la numărul de telefon 0232 232 099 sau la numărul unic de urgență 112.
Cu mult respect,
Benchea Marius-Grațian
Director general S.V.A.
Șef D.O.S. – Patrula Sanitară
marius.benchea@patrulasanitara.ro
www.patrulasanitara.ro