Mă numesc Șerban Ionuț Lucian, am frumoasa vârstă de 18 ani și sunt voluntar la Patrula Sanitară din cadrul Serviciului Voluntar de Ambulanță.
Am ales să mă vaccinez cu prima doză de ser Pfizer – BioNTech împotriva virusului COVID – 19 deoarece în prezent este singura modalitate pentru a preveni infecția cu acest virus. Motivul principal a fost faptul că pot contribui la o schimbare spre normalitate. Singura armă împotriva acestei infecții consider că este vaccinul. Celelalte motive sunt binele meu, binele oamenilor din jur și al familiei.
Personal, decât să aștept ca totul să fie bine, prefer să lupt și să mă predispun tuturor riscurilor datorită efectelor adverse pe care le putem avea oricine în funcție de organismul fiecăruia, pentru a face o schimbare.
Astăzi la centrul de vaccinare fără programare CCS Iași au fost prezenți aproximativ 200 persoane de toate vârstele care se implică la schimbarea în bine.
Mă bucur și mă simt mândru că am făcut acest pas și sper ca mentalitatea persoanelor contra vaccin să se schimbe.
Mulțumesc tuturor persoanelor care încearcă să facă ceva pentru binele lor și al tuturor celor din jur.
