Situațiile de urgență pot fi de două tipuri, după cum urmează:
– colective, când in situația respectivă sunt implicate mai multe persoane;
– singulare, când in situația respectivă este implicată o singură persoană.
De ce trebuie sa facem diferența între cele două situații?
Pentru că modul de acțiune și intervenție a salvatorilor calificați diferă.
De exemplu, daca într-un accident rutier sunt implicate mai mult de 5 persoane, este nevoie de o intervenție amplă la fața locului și poate fi activat inclusiv planul roșu de intervenție.
Diferă și modul de raportare a incidentului deoarece, daca la momentul apelării numărului de urgență pentru o singură victimă ar fi bine să știm câteva detalii despre starea victimei, cum ar fi:
– respira sau nu;
– răspunde sau nu la stimul verbal sau tactil;
– prezintă sau nu leziuni.
În această situație, anume în cazul accidentelor colective este bine sa reținem faptul că în primă fază vom evalua situația per ansamblu și vom transmite următoarele informații minime:
– tipul incidentului (exemple: accident auto cu mai multe victime aflate într-o singură mașină, accident chimic, accident auto cu mai multe victime în care sunt implicate mai multe vehicule, etc.);
– numărul aproximativ al victimelor.
Ulterior, putem demara activitatea de evaluare primară a victimelor și acordarea primului ajutor premedical.
În cazul în care deținem detalii despre situația unei victime sau a mai multor victime, putem si este recomandat să apelăm din nou numărul unic de urgență pentru a transmite aceste detalii si pentru a primi ajutor din partea operatului.
Transmiterea datelor în timp real de la fața locului ușurează intervenția salvatorilor și în același timp, operatorii vă pot sprijini în acordarea primului ajutor premedical.
Manual realizat de către:
– Conf. Univ. Dr. Tudor Ciuhodaru, medic primar urgențe;
– As. Univ. Dr. Mădălina Ciuhodaru, medic primar obstetrică-ginecologie, As. Univ. U.M.F. ”Gr. T. Popa Iași”, Departamentul Mama și Copilul disciplină obstetrică, doctor în științe medicale;
– Șef Lucrări Dr. Liviu Stafie, medic primar sănătate publică și management sanitar
– Editor Web: Benchea Marius-Grațian, director general Serviciul Voluntar de Ambulanță
Sursa: PRIMAJUTOR.EU