sâmbătă , 23 septembrie 2023

Avem nevoie de TINE! *** Donează pentru permanentizarea patrulelor care salvează viețile oamenilor fără adăpost!

Despre noi

Patrula Sanitară activează ca parte activă a Serviciului Voluntar de Ambulanţă, operat de către Asociaţia Ambulanţa.Life.
Patrula Sanitară a fost înfiinţată în anul 2020, cu scopul de a coopera cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi, autorităţile publice locale, judeţene şi naţionale în vederea limitării răspândirii infecţiei Covid-19, ulterior activitatea ei a fost extinsă în vederea efectuării patrulelor pe timp de zi şi noapte, în vederea identificării, relocării şi acordarea primului ajutor premedical persoanelor fără adăpost de pe raza Municipiului Iaşi şi nu numai!

Ce vrem sa facem

Prin intermediul acestui proiect, dorim să acoperim tot necesarul de funcţionare a Patrulei Sanitare, prin intermediul donaţiilor venite din partea persoanelor fizice din Iaşi, România şi Diaspora, astfel, cel puţin un echipaj va fi disponibil 24/7, în vederea acordării primului ajutor premedical persoanelor fără adăpost de pe raza Zonei Metropolitane Iaşi pe timp de noapte, iar pe timp de zi, vor activa mai multe echipaje, aşa cum se întâmplă şi în acest moment.

Date statistice anii anteriori

Doar în anul 2022, Patrula Sanitară a efectuat 5006 misiuni de identificare şi relocare a persoanelor fără adăpost, a asigurat măsuri de prim ajutor premedical de 3201 ori şi a identificat 11 minori aflaţi în situaţii de risc major, abandonaţi de către părinţi pe străzile din Municipiul Iaşi sau trimişi la cerşit şi astfel erau puşi în pericol de exploatare sau abuz, cazurile, evident au fost deferite specialiştilor din cadrul D.G.A.S.P.C. Iaşi care au luat măsurile legale care s-au impus.
Tot în anul 2022, cu ajutorul ieşenilor, persoane fizice sau antreprenori, am distribuit 21.139 de porţii cu mâncare, destinat pentru consum imediat, iar în perioada caniculei, am distribuit 4799 de sticle cu apă îmbuteliată la 0.5L.
Tot cu sprijinul vostru am reuşit să procurăm medicamente prescrise pentru 27 de beneficiari, iar aprx. 100 dintre ei au beneficiat de pachete de igienă persoanală, şosete, lenjerie intimă şi ahine pentru schimb imediat.

Buget anual estimativ:

Nr. Crt.Descriere serviciu/produs(e)Buget estimativ anual (RON)Subtotal (RON)
01.R.C.A./I.T.P.10.00010.000
02.Combustibil15.00025.000
03.Materiale sanitare necesare acordării primului ajutor premedical persoanelor fără adăpost de pe raza Municipiului Iaşi şi Zona Metropolitană Iaşi50.00075.000
04.Chirie sediu operaţional60.000135.000
05.Întreţinere sediu operaţional (gaz, internet, canalizare, apă curentă, internet, telefonie mobilă, etc…)36.000171.000
06.Fond reparaţii vehicule de intervenţie10.000181.000
07.Fond achiziţie uniforme pentru voluntari12.000193.000
08.Fond decontare cheltuieli alimentaţie voluntari60.000253.000
09.Fond decontare medicamente prescrise pentru persoanele fără adăpost60.000313.000
10.Fond rezervă/urgenţe10.000323.000  
11.Fond haine, încâlţâminte, şosete şi lenjerie intimă8.500331.500
12.Alimente şi apă potabilă (pachete de urgenţă) Nu substituie un pachet de alimente/zi15.000481.500
Total buget estimat pentru un an:481.500 LEI

Cum pot dona?

Pe teritoriul României, persoanele fizice, pot dona direct în contul deschis pentru a administra donaţiile pentru Patrula Sanitară:
Beneficiar: Patrula Sanitară
IBAN: RO12 BREL 0005 5016 1087 0100 (RON).

Din afara României, pot fi efectuate transferuri în contul:

IBAN: LT29 3250 0486 3496 3989 (EUR, USD sau GBP)
BIC: REVOLT21

Cum pot urmări ce se întâmplă cu banii donaţi?

Lunar vor fi întocmite rapoarte privind sumele primite şi sumele cheltuite.
Aceste rapoarte vor fi publicate pe pagina de facebook Patrula Sanitară, tot acolo va fi publicat şi un raport lunar privind acţiunile de protejare a persoanelor fără adăpost de pe raza Municipiului Iaşi şi a Zonei Metropolitane Iaşi.