marți , 11 februarie 2025

Voluntariat în cadrul Poliției Locale Iași

Interviu Liviu Zanfirescu – Director Poliția Locală Iași

Activitățile de voluntariat în zilele noastre înseamnă foarte mult pentru cetățenii ieșeni. În acest sens, există posibilitatea de a face voluntariat și în cadrul Poliției Locale Iași pe lângă celelalte oportunități pe care le au tinerii ieșeni, și nu numai.

Într-un interviu cu Directorul Poliției Locale Iași, domnul Director Liviu Zanfirescu ne povesțete despre această oportunitate.

R: Cum a luat naștere proiectul de voluntariat în cadrul Poliției Locale?

Director Poliția Locală: Toată lumea din comunitatea ieșeană se întreba dacă mai avem nevoie sau nu de polițiști, sau dacă este nevoie de voluntari. Domnul președinte Romeo Vatră al Autorității Teritoriale de Ordine Publică care a avut mandat în 2021 și domnul Benchea Marius-Grațian, Director General al Serviciului Voluntar de Ambulanță, au insistat pentru un  program de voluntariat în cadrul Poliției Locale, iar eu le-am  promis că mă ocup.

În acest sens, a fost nevoie să promovăm în cadrul Consiliului Local al Municipiului Iași, o propunere de regulament pentru organizarea și funcționarea acestui program de voluntariat. La data de 29.12.2021 acest proiect urma să fie adoptat de Consiliul Local al Municipiului Iași. Regulamentul poate fi consultat pe pagina Poliției Locale. Astfel,am început să ne adresăm și către comunitatea ieșeană, iar oamenii au început să se înscrie.

R: Care este scopul acestei activități de voluntariat ?

Director Poliția Locală: În primul rând, o transparență a activității Poliției Locale, în sensul că, acesți voluntari să poată vedea care sunt problemele cu care ne confruntăm în domeniul ordinii publice, urbanismului, traficului rutier, în domeniul comercial și nu numai.

De asemenea, mizăm pe intervenția directă a voluntarului care poate să anunțe echipajele de poliție, să intervină în locuri unde poate nu au reușit să ajungă. Spun acest lucru pentru că ne dorim să combatem acea percepție cum că poliția nu intervine sau nu rezolvă anumite cazuri pe care este posibil să nu le cunoască. Astfel voluntarii reprezintă un plus pentru buna desfășurare a activității noastre.

Și nu în ultimul rând, mizăm și pe corectitudinea sau lipsa de imparțialitatea a polițistului la fața locului dovedită de față cu voluntarul.

R: Care sunt avantajele programului de voluntariat ?

Director Poliția Locală: Voluntarii sunt precum niște pomi roditori care au fost deja crescuti într-un loc și noi putem să le culegem roadele.  Așa este și în acest caz, dacă voluntarul care a desfășurat activitatea în cadrul programului nostru se angajează în cadrul poliției printr-un concurs, el este deja format și astfel este un câștig pentru instituție.

R: Cum se înscrie un voluntar în cadrul programului ?

Director Poliția Locală: Simplu. Se uită pe site-ul Poliției Locale unde sunt prezentați pașii pentru înscriere.

Este vorba despre o cerere, cazierul judiciar, actul de identitate, și de o declarație pe propria răspundere referitoare la această activitate. Pentru cei care au vârsta de 16, respectiv17 ani trebuie și un acord din partea unui părinte. Alcătuiește un dosar care va fi analizat de către o comisie. Apoi va fi selectat pentru această activitate.

Urmează câteva cursuri de specialitate în care i se face o prezentare a atribuțiilor poliției, se prezintă problematici ale acesteia și măsurile de care dispune. Apoi va trece printr-un test care cuprinde întrebări din ceea ce i-a fost predat. Trebuie să treacă de acest test și poate începe activitatea. Dacă nu a trecut, i se dă timp, mai învață și poate da testul din nou.

R: Ce presupune activitatea de voluntariat ?

Director Poliția Locală: Voluntarul desfășoară activități împreună cu patrula de

poliție astfel încât să îndeplinească atribuțiile din fișa postului. Nu aplică sancțiuni sau avertizări.

R: Există o perioadă anume pentru înscrieri?

Director Poliția Locală: Acceptăm voluntari oricând.

R: Există un profil al voluntarului ideal ?

Director Poliția Locală: Nu cred că există. Tot ce trebuie să faci este să îti dorești să acționezi știind că nu ești plătit.Dacă nu ai abilități trebuie să știi că lei vei dezvolta cu timpul.

R: Care sunt departementele în care poate activa un voluntar?

Director Poliția Locală: În toate departamentele de activitate operativă, asta înseamnă activitate pe teren. Astfel un voluntar poate activa în cadrul Serviciului de Siguranță a Circulației, în cadrul Biroului de Reglementare Rutieră (aici politiștii identifică riscuri prinvind traficul rutier cum ar fi lipsa unor indicatoare sau deterioarea lor, lipsa unor marcaje, reglementare rutieră etc.), în Domeniul Ordinii Publice, în domeniul Comercial,, în domeniul Evidenței Populației, pe linia de Urbanism și Protecția Mediului.

Acestea fiind spuse, programul este o oportunitate care poate să dezvolte tinerii și nu numai pe viitor. Încurajăm cetățenii ieșeni să se înscrie în cadrul programului de voluntariat de cadrul Poliției Locale Iași pentru a contribui la buna desfăsurare a activității politiștilor, dar și pentru a putea prinde experiență în domeniu.

Reamintim că înscrierile se pot face oricând căutând informațiile necesare pe site-ul Poliției Locale Iași.

Mulțumim domnului Director Liviu Zanfirescu pentru deschiderea și profesionalismul de care dă dovadă de fiecare dată.

About PatrulaSanitara.Ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *